10:05, 16 Octombrie 2017
, PRO TV

Veaceslav Untila: O garantie in plus pentru Republica Moldova


Preocupati de grijile noastre interne, noi, cei din Republica Moldova, nu prea am atras atentie unui eveniment international, reuniunea Adunarii Parlamentare a NATO de la Bucuresti, la care a participat si Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, scrie Veaceslav Untila pe blogul sau.


 

Discuţiile de la Bucureşti s-au referit inclusiv la rolul jucat de România în asigurarea stabilităţii şi securităţii în regiune. Astfel, Jens Stoltenberg a mulţumit României pentru contribuţiile aduse în NATO, dar şi pentru faptul că a ajutat Ucraina, Georgia şi a contribuit la stabilitatea pe flancul estic.La rândul său, Mihai Tudose, premierul român, a amintit că România va aduce cheltuielile pentru apărare până la nivelul de 2% din PIB – un normativ stabilit acum trei ani de NATO.

 

Totodată, el a vorbit despre intenţia României de a fi cât mai prezentă pe flancul estic şi în Balcanii de Vest, ca un pilon de stabilitate şi ca un partener strategic recunoscut a Alianţei Nord Atlantice, accentuând rolul României în asigurarea unităţii în securitatea europeană, cu sprijinul şi sub umbrela NATO.

 

Aceste angajamente ale României sunt foarte importante pentru noi, cei din Republica Moldova. Or, aceasta înseamnă nimic altceva decât o garanţie în plus că în zona din care facem parte va fi stabilitate, iar securitatea va fi asigurată sub umbrela celui mai eficient organism internaţional din domeniu.

 

Acest moment trebuie luat în calcul şi atunci când discutăm pe marginea strategiilor sau proiectelor ce au în vedere securitatea naţională, dar şi atunci când discutăm despre problemele ce au tangenţă cu securitatea regională şi internaţională.

Alte ştiri despre: