11:49, 24 August 2017
, PRO TV

Veaceslav Negruta: Foarte curand: Moldova, Republica off-shore


Refuz sa cred ca astfel de legi si proiecte de hotarari de guvern sunt nascute in interes public de catre functionari publici sau in institutii publice, a scris pe blogul sau fostul ministru al finantelor Veaceslav Negruta.


 

Refuz să cred că aleşii care au apărut ca autori, promotori şi care au ridicat mâinile şi au votat se mai văd şi peste 5 ani aici, în Republica Moldova!


Refuz să cred că există, fie şi 5 mii de străini, care ard de nerăbdare să ia cetăţenie a RM contra unor donaţii benevole de 100 mii euro SAU care, pentru un paşaport de RM, au câte 250 mii de euro să dea cu împrumut pentru 5 ani statului RM sau să-şi cumpere câte vre-o 5-10 apartamente de căciulă doar pentru a lua acest paşaport!


Refuz să cred că aceşti bani (re)aduşi în RM prin aceşti ”noi cetăţeni” ar avea provenienţă curată şi că doar RM mai este locul unde pot fi băgaţi pe gât statului, adică contribuabililor, care vor suporta toate costurile deformărilor macroeconomice în următorii 5 ani!


Refuz să cred că astfel de legi şi hotărâri pot apărea nefiind coordonate de către anumiţi cetăţeni sau grupuri de interese!


Şi cum rămâne cu interesul public? Cum rămâne cu fiecare dintre cetăţenii actuali ai RM, care vor fi nevoiţi să accepte propria expulzare, alegând să plece?


Moldova, încotro?

Alte ştiri despre: