19:30, 30 Octombrie 2017
, PRO TV

Tudor Cojocariu: Sindromul ”hrenova”


Imi amintesc de zilele in care lucram la parlamentul R.Moldova, in calitate de consultant intr-una dintre comisiile parlamentare. Statutul nostru de functionari publici (am depus si ”juramant”, ca sa ne intelegem) ne obliga, informal, sa ne împacam bine cu toata lumea si sa ne indeplinim cat mai eficient sarcinile din fisa de post, scrie Tudor Cojocariu pe blogul sau.


 

Dar pentru că în legislaţie existau lacune şi contradicţii privind măsura libertăţii noastre, fiecare dintre noi improviza cum ştia mai bine şi cum îi spunea conştiinţa. Iar fix în privinţa treburilor etno-lingvistice, conştiinţa mea îmi spunea ceea ce ştiţi şi voi: limba oficială a RM este româna, prin urmare era suficient să vorbeşti româneşte la serviciu pentru a-ţi îndeplini cu succes îndătoririle.

 

Evident, dacă intram în contact cu vreun anglofon, francofon sau rusofon care nu era originar din RM, vorbeam cu el în engleză, franceză sau rusă, după caz. Şi era absolut normal, având în vedere că aveam trecut în CV că vorbesc cele 3 limbi străine, fapt care, teoretic, m-a ajutat la angajare. De multe ori, însă, eram contactaţi de moldoveni rusofoni, care refuzau să vorbească româneşte, iar unii dintre ei chiar insistau să le vorbim ruseşte. Reacţia mea şi a unora dintre colegi era următoarea: dacă nu vreţi să vorbiţi româneşte, rămâneţi la rusă, dar nu încercaţi să ne obligaţi să vorbim şi noi tot în rusă. Reacţionau ţâfnos de cele mai multe ori, dar le trecea până când ne apelau cu următoarea ocazie. Aşa am întins-o aproape un an jumătate şi n-a păţit nimeni nimic. La şedinţele comisiei, însă, fiecare deputat vorbea cum îi venea, în rusă, sau română (unii îi spuneau ”moldovenească” sau ”de stat”, desigur). Mai invitam din când în când stakeholderi din afară pentru a se adresa membrilor comisiei, care făceau la fel: vorbeau cum le venea.

 

Iar lucrurile mergeau, deşi fără tensiuni şi cu ceva mai multă încredere reciprocă, ar fi mers mai bine. Scandaluri nu au fost niciodată, deşi, dacă am fi avut jurnalişti la fiecare şedinţă, sigur ar fi putut stoarce nişte subiecte de ştiri despre ”tensiunile din şedinţa comisiei parlamentare”. Nu spun că nu era tensiune pe subiecte identitare, doar că aceasta izbucnea foarte rar, deputaţii adoptând mai degrabă o atitudinea reciproc împăciuitoare şi umoristă. Trist, dar adevărat şi totodată reprezentativ pentru societatea în care trăim. Deşi simţim deoseori că ne este lezată demnitatea naţională/culturală/identitară/etnică (sau ziceţi-i cum vreţi), rareori avem tăria de a ne apăra punctul de vedere. Argumentat, cu tact, fără agresivitate şi lipsă de respect faţă de fiinţele umane din faţa noastră. Din propriile mele experienţe, unul dintre motive este că rareori ai cu cine, întrucât nici rusofonii moldoveni nu sunt cei mai buni comunicatori, sau cei mai răbdători indivizi din lume. De fapt, trebuie să fim sinceri şi să recunoaştem că e o problemă comună de comunicare, care-şi are rădăcinile în sute de ani şi de evenimente care şi-au lăsat amprentele în conştiinţele noastre, ale tuturor. Şi nimeni nu s-a ocupat la modul serios şi programatic de remedierea acestor răni deschise care, iată, sunt zgândărite cu efect la fiecare pas.

 

Tocmai de aceea, a veni acum cu o declaraţie precum a fost cea a tovarăşei Hrenova, este o dovadă de iresponsabilitate şi de lipsă de respect faţă de toţi cetăţenii RM, nu doar faţă de majoritatea românofonă. De cealaltă parte, deputaţii cu o identitate naţională mai pronunţată n-au avut cum să nu se revolte. Este păcat că rusofonii din parlament n-au reacţionat şi ei în virtutea calităţii lor de aleşi ai poporului. Ar fi putut, de exemplu, să-şi roage colega de fracţiune/majoritate parlamentară informală să-şi demonstreze cunoştinţele de limbă română acumulate timp de 2 ani de studii urmaţi (după cum ea însăşi ni s-a confesat). Sau, ar fi putut să-i amintească de faptul că întregul său partid al socialiştilor ”iubeşte Moldova”, aceea plină de moldoveni românofoni şi al cărei popor îl reprezintă tovarăşa, deşi s-a născut în Rusia. Dar n-a zis nimeni nimic, pentru că deputaţii noştri au prostul obicei de a ne reaminti că ei nu sunt cu nimic mai buni decât majoritatea celor care i-au ales; şi pentru că ei ştiu că puţini dintre ei pot vorbi corect oricare dintre limbile acestei minunate lumi. Inclusiv rusa. Mai toţi au câte o muscă pe căciulă şi e normal ca ”muscoşii” să se ţină aproape unii de ceilalţi.

 

Iar până când noi toţi le vom permite unor personaje ca Hrenova să fie alese în funcţii de demnitate publică, sau fie şi în fruntea unor asociaţii de relicve ale defunctului imperiu sovietic (de ex: Asociaţia pentru protecţia drepturilor veteranilor şi invalizilor „Echitate”), vom suferi cu toţii de sindromul ”hrenova”, acela care ne face să băgăm gunoiul sub preş şi să ne prefacem că nu miroase.

Alte ştiri despre: