10:03, 21 Septembrie 2017
, PRO TV

Tudor Cojocariu: Maia si Unirea, sau Unirea ca proces, nu ca salvare


E firesc sa fim tentati sa simplificam lucrurile, sa vrem solutii imediate, dupa tiparul ”aici si acum”, promovat de niste oameni ale caror viziuni n-au adus nimic bun. Frustrarea noastra, a unionistilor, e mare si s-a acumulat in timp, timp de generatii,scrie Tudor Cojocariu pe blogul sau.


 

Aceasta s-a transmis ”din tată-n fiu”, în condiţiile în care spaţiul public nu era nici pe departe deschis, aşa cum este acum. Prin urmare, zestrea aceasta simbolică a ajuns să atârne uneori ca o ghiulea de picioarele noastre, iar alteori de gândirea noastră, împiedicându-ne în drumul nostru spre Unire. Lăsând metaforele la o parte, cred că a venit demult timpul să învăţăm ceva din deriva tristului pseudostat R.Moldova şi a celuilalt segment, mai mare, a naţiunii române, statul român de azi.


Şi acum, câteva comentarii în legătură cu declaraţiile Maiei Sandu privitoare la Unire, făcute în cadrul congresului PAS. În afară de senzaţia că facem ceva util, repetarea ideii că Unirea e salvarea noastră este inutilă. Pentru oamenii rezonabili, faptul că Unirea trebuie să aibă loc la un moment dat, separarea noastră fiind un abuz internaţional (întrebaţi-i pe Ribentropp şi Molotov de ce), ar trebui să fie evident.

 

Abia dacă ne punem de acord cu toţii în această privinţă, cred că vom putea ajunge undeva. Iar când spun ”cu toţii” mă refer atât la cei care astăzi trăiesc din marea temă a Marii ReUniri (clientela unionistă a câtorva vârfuri de lance de la PSD, PNL, PMP, USR, Acţiunea 2012 // PUN, PL, ODIP etc.), cât şi la cei care încearcă să construiască ceva în concordanţă cu cealaltă viziune, mai puţin naţionalistă şi mai mult patriotică, de construcţie a unei societăţi demne de a deveni parte a Uniunii Europene.

 

Observaţi că am trecut între paranteze mai toate formaţiunile proeuropene/unioniste care au legătură cu subiectul, de pe ambele maluri ale Prutului. Am făcut asta întrucât fiecare dintre aceste formaţiuni are în componenţa sa grupuri consistente de unionişti, pe alocuri chiar majoritare, mai bine sau mai rău intenţionaţi, sinceri sau doar declaraţi.

 

Această nouă realitate ar trebui să ne împingă spre o nouă abordare, în care tema Unirii n-ar trebui să constituie un obiectiv, ci o aspiraţie care are legătură cu un set de credinţe şi valori, mai curând decât cu un program politic al celui mai frumos lider unionist, secondat de cei mai unionişti dintre unionişti. Un program politic/partizan unionist a putut fi funcţional la începutul anilor 90, imediat după independenţă, cât Unirea era realizabilă ”aici şi acum”.

 

Dar oportunitatea a fost ratată (întrebaţi-i pe Iliescu şi Snegur de ce şi cum), iar noi suntem obligaţi să ne repliem. La vremuri noi cu abordări noi, unde priorităţile nu pot fi altele decât edificarea unei societăţi (dacă ni se pare absurd termenul ”stat”) dezvoltate, civilizate şi rezonabil de corupte. Pentru că, până la urmă e vorba de nişte oameni concreţi, mai mult decât de un stat abstract (fie acesta R.Moldova, România sau ce-or vota copiii noştri să iasă din Unirea celor două).

 

Iar oamenii ăştia concreţi au nevoie de un trai mai bun, de siguranţa zilei de mâine, de activităţi culturale, de divertisment, de porţi şi căi deschise pentru a circula, cu tot cu bunurile şi capitalul lor, aşa cum zic principiile europene în baza cărora am obţinut şi acel regim liberalizat de vize. Nu-i aşa că s-au mai schimbat lucrurile de atunci? Nu-i aşa că oameni cu totul închişi la minte şi-au schimbat în bine viziunile despre România? Nu-i aşa că aceiaşi oameni speriaţi de ”jandarmul român” au văzut că acesta are şi rolul pozitiv de a pune corupţii la răcoare? Şi au vrut şi ei.

 

Iar acest succes n-ar fi fost posibil dacă ne-am fi concentrat pe lozinci nostalgice în loc de reforme. Am fi strigat şi acum că vrem Unire. Doar că de după sârma ghimpată de la graniţa de est a UE. Apropo de reforme şi de nivelul de integrare europeană la care am ajuns azi (nu datorită guvernanţilor corupţi, ci a necesităţilor concrete ale concetăţenilor noştri concreţi), vedeţi acest update de la Delegaţia UE. Unora le-ar putea crea un şoc, pentru că nu mai există cale de întoarcere spre великий советский союз.

 

Ținând cont de aceste lucruri, dar şi de alte argumentări similare care nu încap aici, a o acuza pe Maia Sandu că e mai rea decât Dodon sau alte enormităţi de acest fel, este dăunător scopului nostru comun. A-ţi recunoaşte propriile limite şi neputinţe, încercând să le depăşeşti prin muncă şi tact este o calitate. Cu atât mai mult cu cât unioniştilor grupaţi mai mult sau mai puţin compact sub varii umbrele puţin credibile le lipseşte această calitate.

 

Este la mintea cocoşului şi ar trebui să fie şi la cea a unionistului de paie, că Unirea nu se poate face fără acordul tuturor părţilor interesate. Iar aceste părţi, dacă ne referim la statele UE, nu vor accepta să ia la sân o societate construită pe minciună, ură, revanşism, corupţie şi abuzuri.Nici celălalt scenariu, prin care România ar ignora poziţiile statelor membre, votând în Parlament Unirea cu RM, nu este înţelept, pentru că, în relaţiile internaţionale totul are un preţ.

 

Şi pe urmă, cum vor mai promova tinerii unionişti prin satele republico-moldoveneşti o ţară izolată internaţional şi ignorată de cei care chiar contează? Dacă ăsta e scopul celor care o critică azi pe Maia Sandu şi pe ceilalţi care-şi asumă o viziune realistă asupra chestiunii, să ne spună şi nouă, în loc să se bată cu pumnul în pieptul lor cu tricolor la inimă.

Alte ştiri despre: