14:25, 10 Martie 2016
, PRO TV

Iulian Chifu: Unirea, o agenda: de la inflacararea voluntarista la pragmatism si realism politic contemporan


Ideea dezbaterii perspectivelor privind unirea Romaniei cu Republica Moldova se impun în agenda publica, a societatii civile si a spatiului politic din Romania. Acest lucru deoarece în Romania diferitele sondaje plaseaza raspunsurile privind sustinerea unui asemenea gest politic între 60-70-72% din populatie.


 

Fireşte, este vorba despre un răspuns emoţional, care marchează dorinţa, cu profunde reverberaţii istorice, şi nu despre un răspuns în cunoştiinţă de cauză, cu argumente pragmatice sau compatibile cu relaţiile internaţionale de astăzi. Absenţa dezbaterii pe argumente pro şi contra, a evaluărilor corecte a costurilor strategice, diplomatice, financiare, simbolice, toate acestea fac ca impactul să fie produs de campania subliminală „Basarabia e România” care a făcut ca o speranţă şi aspiraţie interiorizată să devină opţiune asumată public. Nu trebuie să negăm două componente obligatorii: pe cele legate de aspiraţiile legitime la o asemenea perspectivă la nivelul populaţiei – mai ales în Moldova din dreapta Prutului, unde se conservă relaţiile de rudenie şi traumele despărţirii familiilor – dar şi existenţa unor formaţiuni politice, persoane politice care au asemenea aspiraţii înscrise în codul genetic al unor formaţiuni politice sau organizaţii civice, în acţiuni publice. Pe de altă parte, nu cred că asumarea unei opţiuni trebuie să preceadă dezbaterea, evaluarea pragmatică şi argumentată, pro şi contra, pentru a face artă cu intenţie pe baza impactului emoţional sau simbolic.

 

De aceea dezbaterea trebuie scoasă, în cât mai mare măsură, din spaţiul emoţional şi al fugii după alegători şi mutată în spaţiul expertizei juridice, economice, al specialiştilor în relaţii internaţionale, al experţilor în administraţie publică sau în educaţie şi evaluarea abilităţilor, şi aşa mai departe. Îmbrăţişarea necritică a unui asemenea deziderat pe baza viziunii şi a aspiraţiilor unei părţi a populaţiei este legitimă, dar afectează obiectivitatea unei dezbateri reale, mai ales că vorbim la Chişinău de un procent maxim de 23% susţinere în sondaje succesive, şi acesta obţinut într-un moment de criză economică, financiară şi politică majoră în stânga Prutului, procent care are relevanţa sa în dezbaterea argumentată ce urmează a fi lansată.

 

Un alt argument pentru care susţin că e utilă şi necesară dezbaterea azi este lipsa de credibilitate a administraţiilor româneşti succesive care evită subiectul tabu şi incorect politic, prezumându-se la nivelul neprietenilor existenţa unei agende ascunse. Ieşirea la suprafaţă, în mod programatic şi pragmatic a dezbaterii permite ca acest tip de acuzaţii să se estompeze. Mai mult, pentru că România este acuzată constant că face acţiunile pentru a determina unirea cu Republica Moldova, un asemenea pas nu ar face decât să sublinieze nivelul incipient al dezbaterii reale, în care zona oficială nu ar fi, desigur, implicată.

 

Dezbaterea e permisă, e necesară, e sănătoasă, pentru a vedea şi a lămuri şi publicul care este compexitatea agendei unei asemenea dezbateri, nu mai vorbim despre realizarea efectivă, la nivel administrativ, a acestui pas. Pentru a-l conştientiza, şi nu pentru ca, a priori, să se încerca pledoaria contrară, cum nu e acceptată nici pledoarie pro per se.

 

Doar argumentele, răspunsurile şi soluţiile sunt permise într-o asemenea dezbatere. Ba mai mult, e un semn de maturitate a Româniai abordarea subiectului deschis pentru a elimina acuzaţiile care curg pe la colţuri şi în propaganda venită din Est. Iar o agendă ar trebui să conţină cel puţin următorul set de teme: unirea / reintegrarea e permisă în cadrul dreptului internaţional şi al relaţiilor internaţionale contemporane? Presupune un asemenea comportament revizionism? Ni-l asumăm dacă există? Ce rol ar avea partenerii din UE şi aliaţii din NATO, şi ce rol ar avea Rusia? Ajută la stabilizarea regiunii sau creează noi probleme? Care e impactul asupra Ucrainei şi a perspectivei de stabilizare a acestui stat partener? Creează nervozităţi suplimentare? Cum le gestionăm? Cât costă? Suntem în stare să o facem? Ce ne trebuie – Instrumente, instituţii, resurse, strategii. Cum s-ar face? Planuri alternative: Republica Moldova mai întâi stat reformat, cu elită şi clasă politică responsabilă şi agreată sau putem proceda în condiţiile Republicii Moldova – stat eşuat? Cum abordăm lucrurile în fiecare caz în parte? Şi multe altele.

 

Responsabilitatea României în Republica Moldova În acest punct e bine să relevăm şi câteva lucruri asupra responsabilităţii României în Republica Moldova. Aceea reală, nu cea imaginată când îşi doreşte unul sau altul, sau când îşi aduce cineva aminte la Chişinău că e rău şi de ce nu ajută România. Pentru că şi fraternitatea la fără frecvenţă e la feld e pernicioasă. Când îţi aduci aminte că ai un frate numai când eşti la nevoie şi trebuie să ceri ceva. Când în rest îl înjuri, îl ignori, te cerţi cu el, ba îl şi vorbeşti de rău prin vecini că prea se bagă în treburile tale şi nu te lasă să-şi trăieşti viaţa independent. Şi aceste lucruri sunt de clarificat, în marele dosar al Unirii.

 

Republica Moldova este un stat suveran, independent, recunoscut internaţional, în primul rând de către România, a doua zi după Declaraţia de Independenţă. Este un fapt. Dar mai mult, România chiar respectă în detaliu această suveranitate a unui stat vecin, chiar dacă consideră că majoritatea în Republica Moldova, că se declară români sau moldoveni, sunt tot membri ai celui de-al doilea stat românesc. Numai că istoria a făcut ca românii să fie despărţiţi în două state, iar auto-definirea alternativă român-moldovean e doar rezultatul educaţiei, culturii, a unei propensiuni faţă de dominantele din spaţiul informaţional al Republicii Moldova, fiind în fapt unul şi acelaşi lucru, chiar dacă ştiinţific moldovean e marca identităţii regionale, împărtăşită cu românii din Moldova istorică, o parte de două ori mai mare ca Republica Moldova fiind în România şi cam tot pe atâta în Ucraina, iar român e identitatea naţională. Am trăit de nenumărate ori dezbateri aprinse şi reproşuri legate de tema responsabilităţii României faţă de Republica Moldova. Nu una autoasumată, faţă de fraţi, ci una care ar excede acest nivel, una cerută, impusă, aşteptată de la România.

 

Ion Sturza vorbea la Bucureşti, într-o reuniune, despre o pretinsă responsabilitate a României în Republica Moldova, dar tot el critica România pentru alegerile sale de a sprijini formarea unui guvern la Chişinău. Mai acum 2 ani, când fusese anexată Crimeea, tot la Chişinău era deschisă aceeaşi temă, a responsabilităţii României în Republica Moldova, în formulă pur militară: cum apără România cetăţenii români din Republica Moldova, aduceţi măcar câteva tancuri aici să ne apăraţi, e responsabilitatea României să-şi apere cetăţenii din Republica Moldova, etc. Atunci am răspuns că România nu va intra nici un milimetru pe teritoriul Republicii Moldova cu nici o armă în afara unei misiuni a NATO, pentru că aceştia sunt termenii garanţiilor ei de securitate. Greu de înţeles pentru co-vorbitori că respectarea suveranităţii unui stat nu e facultativă, nici secvenţială, o faci la fără frecvenţă, când vrei tu. E una care se traduce în fapt în fiecare zi de la 27 august 1991. Iar România nu este Rusia, să-şi aroge drepturi sau responsabilităţi unilaterale, dincolo de cele înscrise în dreptul internaţional unanim acceptat, pe teritoriul altui stat, doar pentru faptul că acolo sunt cetăţeni sau etnici români. De aceea cred că e important de tratat aici, în context, ideea responsabilităţii României în Republica Moldova. Asta pentru că o asemenea responsabiltiate există, dar ea se opreşte acolo unde există şi dorinţa suverană a gazdelor. A statului suveran Republica Moldova. Pentru că pe lângă unii care-şi doresc o mai mare implicare a României la Chişinău, pentru reformarea justiţiei, combaterea corupţiei, construcţia capacităţii administrative, dezvoltarea sectorului de securitate, există şi alţii care urlă pe toate drumurile că România vrea unirea, vrea să-i ocupe şi nu le respectă doleanţele, sau că răul vine de la România. Mai deunăzi şi aşa numiţii pro-europeni făceau vină României din faptul că susţine „Guvernul lui Plahotniuc” şi cereau să nu se dea nici un fel de ajutoare şi nici un ban. Iar exemplele pot continua.

 

Bine cu de-a sila nu se poate face

 

Bine cu de-a sila nu se poate face. Nici măcar în familie, nici măcar cu propriul tău frate. Trebuie să dorească şi cel vizat. Nici o bătrână nu poţi să o ajuţi să treacă strada dacă nu-şi doreşte să fie ajutată. Aşa şi aici: suveranitatea Republicii Moldova, respectată de către statul român, se manifestă şi în acest moment. România poate sprijini, crea oportunităţi, veni cu ajutor când e şi dorinţa Chişinăului. România a adus Republica Moldova pe calea europeană, a sprijinit puternic, cu eforturi greu de cuantificat şi necunoscute la Chişinău, liberalizarea vizelor. La fel acordul de asociere şi acordul de liber schimb, ca să merg doar pe cele mari, importante. Însă a fost nevoie de efortul autorităţilor Republicii Moldova - a aceloraşi autorităţi pro-europene blamate astăzi, pe drept cuvânt, că au tolerat spălarea de bani din Rusia prin hotărâri judecătoreşti şi bănci din RM, furtul miliardelor şi privatizări cu neaveniţi, complet netransparente şi necompetitive – pentru ca liberalizarea vizelor chiar să se producă, pentru ca Acordul de Asociere şi cel de Liber schimb chiar să se aplice (şi am văzut că sunt întârzieri de peste 100 de legi, nu mai spunem creare de instituţii şi funcţionarea lor, după doar 14-16 luni de stagnare). În domeniul securităţii şi apărării, România a băgat Republica Moldova în programul NATO de susţinere a dezvoltării capabilităţilor militare şi ale apărării, alături de Georgia şi Iordania, la summitul NATO din Ţara Galilor. Însă a ţinut de priceperea a doi miniştri ai Apărării, Viorel Cibotaru şi Anatol Şalaru, de susţinerea lor politică, de stabilitatea şi finanţarea acestor proiecte, pentru ca această oportunitate să devină realitate. Şi ţine în continuare de autorităţile de la Chişinău dacă Mărculeşti devine o bază de training internaţională, în parteneriatul pentru pace, cu un eventual spital american, cu capacităţi de producţie şi reparare de armament, sau dacă proiectele imobiliare de pe teritoriul sau din jurul bazei şi poligonului de tragere sunt mai importante. Am avut propria mea experienţă în domeniu. Anul trecut, am sosit cu un program pentru a sprijini autorităţile Republicii Moldova în redactarea Strategiei Naţionale de Securitate. Era în început de iunie discuţia, şi până la sfârşit de septembrie, când trebuia terminat materialul, am făcut dezbateri şi redactat un set de recomandări, texte efective, pe baza analizei sistemului de securitate şi apărare al Republicii Moldova. Elemente pe care le-am înmânat responsabilului de temă şi Preşedintelui Timofti. Că erau bune, că erau mai puţin adecvate, era o muncă pe care le-o ofeream gratuit autorităţilor Republicii Moldova. Care au redactat şi pus pe site, acum, în februarie 2016, o variantă de document.

 

Propusă spre a fi adoptată suveran, cu limitele impuse de contextul politic şi de capacitatea de absorbţie şi gândire locală. Mai neplăcut e nu că nu am primit o vorbă de mulţumire – primirea la preşedintele Timofti a fost extrem de importantă atunci, eram un simplu privat, preşedinte de ONG – dar să-mi aud vorbe de nemulţumire că de ce m-am băgat, că am jignit pe unul şi altul că am făcut această muncă. Revenind deci la responsabilitatea României în Republica Moldova, ea este una autoasumată şi una subînţeleasă la Bruxeles - UE şi NATO. Asta pentru că există o similaritate de limbă şi cultură şi foarte multă cunoaştere a României despre evoluţiile şi politica de la Chişinău. E o responsabilitate care însă nu e o obligaţie, şi ţine şi de dorinţa autorităţilor de la Chişinău de a folosi acest ajutor, acest sprijin. Dar şi o resonsabilitate de a sublinia care sunt consecinţele gesturilor făcute: alegeri anticipate înseamnă terminarea drumului european pe o altă jumătate de secol, răsturnarea puterii legitime scoate Republica Moldova din ciclul democratic, aşa cum prezenţa unui guvern pro-european e o premiză pentru acordarea ajutorului umanitar către cetăţenii cei mai expuşi ai Republicii Moldova în faţa crizei economice şi a eventualei neplăţi a salariilor şi pensiilor, iar sprijinul pentru reforme e perspectiva îndeplinirii condiţiilor pentru deblocarea ajutorului rambursabil din partea României, ce poate ţine tampon până la deblocarea banilor FMI şi a ajutorului de la Uniunea Europeană. Dar, din nou, e responsabilitatea cetăţenilor Republicii Moldova, a instituţiilor statului, a politicienilor şi liderilor de la Chişinău aplicarea reformelor, adoptarea legilor, construcţia instituţiilor şi funcţionarea lor.

 

România, UE, NATO pot doar ajuta, pot sprijini, aduce consultanţă, know how, însă voinţa de reformă şi acţiunea revine statului suveran Republica Moldova. Cum spuneam, bine cu de-a sila nu se poate! Şi România chiar respectă suveranitatea Republicii Moldova. Chiar şi atunci când unii vorbesc despre unire, ei aşteaptă şi condiţionează acest vis tot de o decizie suverană la Chişinău în această direcţie. Pentru că responsabilitatea de a reuşi sau de a te prăbuşi, cu Plahotniuc şi cu ai săi, dar şi cu întreaga clasă politică şi cu întregul popor, revine Republicii Moldova. Cetăţenilor săi, votanţilor, contribuablilor şi elitelor sale deopotrivă. UE reia sprijinul pentru reforme sub imboldul României România a făcut un tur de forţă la Bruxeles pentru a obţine o revizuire a poziţiilor conservatoare, retractile şi circumspecte în privinţa Republicii Moldova. După un an de stagnare, UE decisese sistarea pentru anul 2016 a formelor de sprijin şi ajutor din două motive: lipsa propriu zisă a reformelor şi posibilitatea ca sprijinul livrat să fie deturnat în buzunare private din cauza nivelului corupţiei endemice şi a lipsei independenţei justiţiei, pentru a garanta recuperarea fondurilor deturnate şi pedepsirea vinovaţilor. Preocupările erau substanţiale şi argumente în favoarea susţinerii reluării finanţărilor pentru reforme, pentru acompanierea lor, pentru know how şi consiliere, erau extrem de puţine. După stabilizarea situaţiei la Chişinău şi votarea unui guvern declarat pro-european, efortul a fost enorm, cu conţinut politic, diplomatic, de credibilitate şi susţinere în continuare a efortului de reformare.

 

Şi aşa s-a purces la drum. Mai întâi Guvernul României însuşi s-a confruntat cu formulele de garantare a returnării împrumutului rambursabil de 150 mln euro, dar mai ales cu dorinţa de sprijinire a celor mai expuşi cetăţeni la lipsa mijloacelor financiare. De aici ideea ajutorului umanitar, asumat de România, ulterior de remiterea unui set minimal de condiţii pentru lansarea primei tranşe a împrumutului, între care declanşarea negocierilor cu FMI, instituţiei specializată şi abilitată în reforma structurală economică. Pe baza unei asemenea condiţionalităţi, se putea lansa prima tranşă a împrumutului, dar şi se putea consolida situaţia financiară a Republicii Moldova, de data asta cu participarea directă a resurselor solide ale finanţelor internaţionale şi condiţionărilor profesioniste de restructurare ale FMI. Pe baza angajării sprijinului direct, bilateral, la acest nivel dar şi a condiţiilor angajate şi asumate de către Guvernului Republicii Moldova, România şi-a construit resursa de credibilitate pentru a negocia şi antrena UE în sprijinirea reformelor Republicii Moldova. Şi a fost o abordare concertată: Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk a fost la Bucureşti, întâlnindu-se cu Preşedintele României, în timp ce, la Bruxeles, Premierul Dacian Cioloş se întâlnea tot luni, 15 februarie, cu Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, pentru ca marţi să realizeze întâlnirea cu Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

 

Bun cunoscător al birocraţiei europene, în calitatea sa de fost comisar al celui mai mare buget administrat la nivelul Comisiei, cel al Agriculturii, Dacian Cioloş a reuşit să obţină sprijinul unanim asumat public de înalţii reprezentanţi europeni pentru reformele din Republica Moldova, un sprijin negociat în ultima lună de la instalarea Guvernului Filip. În fine, tot luni, 15 februarie, Ministrul Afacerilor Externe al României, Lazăr Comănescu, prezent în Consiliul Afacerilor Externe al UE, a validat, alături de colegii săi miniştri de Externe, concluziile promovate şi împinse de România în ceea ce priveşte Republica Moldova. 13 puncte concrete care validează direcţiile şi nevoile de reformă, dar mai ales angajamentul UE pentru susţinerea acestor reforme. Practic România a reuşit să repună Republica Moldova pe agenda UE, acolo de unde ieşise după realizările sale importante legate de Acordul de Asociere cu UE, acordul de Liber Schimb şi liberalizarea vizelor. De această dată, vorbim de un stat, Republica Moldova, pentru care Acordul de Asociere a intrat în vigoare pe deplin, după ratificarea de către Parlamentul RM şi de către Parlamentele celor 28 de state membre. O procedură încheiată, nu însă şi în cazul Ucrainei, care va traversa un referendum în Olanda înaintea ratificării sale definitive. Un efort major, dar care se constituie în încercarea ultimei şanse pentru Republica Moldova pe calea reformelor. Un recurs de ultim resort, pe care Chişinăul nu-şi mai permite să-l piardă. Orice deviere sau ratare va costa mult, mai mult decât acum, mai mult decât credibilitatea, funcţionarea propriului stat sau prosperitatea propriilor cetăţeni. Şi, aşa cum s-a subliniat cu ocazia vizitei preşedintelui Nicolae Timofti la Bucureşti, sprijinul e deplin, iar condiţiile sunt realizabile. Trebuie numai ca cele adoptate de guvern să fie votate de majoritate şi ulterior aplicate, iar lista de restanţe în aplicarea angajamentelor din Acordul de Asociere şi anterioare trebuie recuperate într-un timp cât mai scurt, pentru a readuce Republica Moldova pe cursul european. Asta în timp ce o nouă clasă politică şi resursă administrativă şi de expertiză se va forma sau va reveni la Chişinău pentru a putea prelua şi încrederea publică, pentru a determina din nou elemente de speranţă şi susţinere la nivelul publicului şi să împingă lucrurile şi valurile reformei şi modernizării Republicii Moldova la nivelul constituirii unui stat serios, cu instituţii funcţionale, dornic să-şi dezvolte poloticile în beneficiul propriilor cetăţeni. Ajutor umanitar şi proiect-pilot de dezvoltare a infrastructurii rurale Cred că aici e locul să amintim despre eforturile deja făcute de România în materie de sprijin nerambursabil şi dezvoltare în Republica Moldova.

 

Chişinăul e principala destinaţie a fondurilor ODA, Asistenţa pentru Dezvoltare a României. Republica Modlova a beneficiat de grantuld e 100 mln euro ajutor nerambursabil, încă netras complet, şi alte 100 mln aşteaptă să fie contractate. Interconectările pentru conducta de gaz Iaşi-Ungheni, staţia de pompare şi conducta Ungheni-Chişinău, dar şi interconectarea cu energie electrică aşteaptă. România este primul partener comercial al Republicii Moldova, dar e şi primul partener, de la distanţă, de două ori mai mult decât Ucraina şi Rusia, a regiunii separatiste nistrene. Pe 16 februarie 2016, Guvernul României a aprobat acordarea unui ajutor umanitar în valoare de 16,690 milioane de lei, constând în produse alimentare şi păcură, Republicii Moldova, răspunzând astfel solicitării autorităţilor de la Chişinău. Ajutorul umanitar vizează o listă a celor mai defavorizate familii din Republica Moldova, cele care,d acă se aşteaptă reformele pentru deblocarea forndurilor din împrumutul rambursabil, riscă să fie în pericol. De aceea sprijinul umanitar le este destinat şi va fi livrat de Guvernul Republicii Moldova împreună cu reprezentanţii ONG-urilor şi ai societăţii civile de la Chişinău, pentru a evita neînţelegerile sau favoritismele, atât la alegerea destinatarilor, cât şi la distribuire, şi pentru ca ajutorul să ajungă la destinatari. Dar poate cel mai interesant proiect în discuţie şi contractare este cel pilot pentru dezvoltarea infratructurii rurale în Republica Moldova. Ministerele Dezvoltării din România şi Republica Moldova vor colabora, prin schimburi de experţi şi de expertiză, pentru dezvoltarea regională şi a sectorului construcţiilor, iar un număr de localităţi din Republica Moldova ar putea beneficia de un grant din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice din România, printr-un proiect-pilot de dezvoltare a infrastructurii rurale. Acestea au fost două dintre concluziile desprinse cu prilejul întrevederii viceprim-ministrului României Vasile Dîncu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu omologul său din Republica Moldova, care a avut loc vineri, 19 februarie, la Bucureşti. Colaborarea va include schimburi de experţi şi de cunoştinţe în domeniile gestionate de cele două ministere: eurocoduri (standarde în produse şi lucrări de construcţii), urbanism – în special elaborarea codului de urbanism, dezvoltare regională şi locuire. Cele două state îşi propun, de asemenea, stimularea înfrăţirii între localităţi din România şi Republica Moldova. „Am discutat şi un proiect pilot prin care vrem să dezvoltăm, pentru început, 20 de localităţi din Republica Moldova. Vom sprijini partea de dezvoltare a infrastructurii rurale în aceste localităţi, urmărind în special planificarea, modul de absorbţie a fondurilor şi impactul acestora. Am stabilit astăzi, de asemenea, schimburi de experţi în zona construcţiilor, urbanismului – a Codului Urbanismului, la care lucrăm şi noi şi de care şi Republica Moldova are nevoie. Am discutat despre modalităţi de a înfrăţire între localităţi din România şi Republica Moldova, care să includă şi modificări legislative, de care este nevoie pentru proiecte comune. Experţii noştri se vor reuni în săptămânile care vin pentru a discuta probleme legate de dezvoltare teritorială şi locuire", a precizat vicepremierul Vasile Dîncu.

 

La rândul său, ministrul Vasile Bîtca a subliniat nevoia transferului de cunoştinţe între România şi Republica Moldova, inclusiv în ce priveşte activitatea agenţiilor de dezvoltare regională din Republica Moldova: "Am discutat despre agenţiile de dezvoltare regională – despre posibilitatea ca experienţa colegilor din România să fie preluată în Republica Moldova. În Republica Moldova avem şi noi, prin Legea 438 din 2008, trei agenţii de dezvoltare regională şi am dori ca aceste agenţii să poată colabora." Este cea mai concretă abordare de construcţie normativă a legislaţiei de dezvoltare rurală şi construcţia infrastructurii pe model european, un proiect care se poate repercuta asupra dezvoltării reale a Republicii Moldova. Pas cu pas. Localitate cu localitate. Iar aici, amprenta românească nu mai poate fi ascunsă sau machaită sub sigle precum UNDP, sau acoperită la etcetera după o înşiruire de alte state care au ajutat la reconstrucţia localităţilor afectate de inundaţii. O contribuţie reală şi palpabilă. Ca să vadă toată lumea, inclusiv cei hâtri sau cârcotaşi, cum arată administraţia românească europeană. Aşa imperfectă cum e, cum ne-o dorim perfecţionată aici în dreapta Prutului, dar cu certitudine incomparabilă ca substanţă şi eficienţă faţă de cea din Republica Moldova.

Alte ştiri despre: