15:19, 31 Ianuarie 2014
, PRO TV

Alexandru Tanase: Libera exprimare v. dreptul la viata privata al procurorilor si judecatorilor


Problema libertatii de exprimare este o problema cheie intr-o democratie. Anume de aceasta, o societate democratica este de neconceput fara o presa libera si fara un cadru normativ care apara jurnalistii de abuzuri din partea puterii. Acestea sunt adevaruri binecunoscute si unanim acceptate, care, din pacate, lasa cumva in umbra cealalta fateta a libertatii de exprimare.


 

Este vorba despre respectul la viata privata a persoanelor care constituie subiectul relatarilor in presa. Problema devine mai complexa in cazul relatarilor de presa ce vizeaza activitatea si buna functionare a justitiei. Spre deosebire de alti demnitari de stat, in cazul judecatorilor si al procurorilor, nu se pune exclusiv problema protectiei dreptului la viata privata, dar si protectia interesului public ca procurorii si judecatorii sa se bucure de increderea publicului.

 

La 14 ianuarie 2014, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a adoptat o hotarare care ne va ajuta sa intelegem mai bine unde se afla limita intre libera exprimare si defaimarea unei persoane (in special a judecatorilor si procurorilor). Este vorba de hotararea Lavric v. Romania, cererea nr. 22231/05, care se potriveste de minune realitatilor moldovenesti.

 

La 13 februarie 2002, cotidianul „Romania libera” a publicat doua articole – „Coruptie judiciara. Procuroarea Lavric a falsificat doua rechizitorii” si „Elena Lavric – procuroarea care falsifica rechizitorii”, in care procurorul Elena Lavric era invinuita de falsificarea unor rechizitorii, precum si de trimiterea unei persoane nevinovate la inchisoare. (In unul dintre dosare, inculpata A.B. a fost initial condamnata si, ulterior, achitata partial, iar in cel de-al doilea s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala.)

 

Elena Lavric l-a acuzat pe jurnalist de calomnie, iar prima instanta a aplicat o amenda de 10 milioane de lei. Instantele superioare l-au considerat nevinovat, considerand ca a emis „judecati de valoare” in exercitarea dreptului la libera exprimare. Nefiind de acord cu solutiile date de instantele romane, doamna Elena Lavric a depus o plangere la CEDO impotriva Romaniei. (Detaliile privind procedurile interne sunt expuse integral in Hotararea Lavric v. Romania, cererea nr. 22231/05)

 

La 14 ianuarie 2014 CEDO i-a dat castig de cauza petitionarei, facand urmatoarele constatari:

 

Nu exista indoiala ca intr-o societate democratica indivizii au dreptul sa comenteze si sa critice administrarea justitiei si oficialii implicati in infaptuirea ei. Cu toate acestea, o astfel de critica nu trebuie sa treaca de anumite limite, intrucat este in interesul public ca procurorii, precum si judecatorii, sa se bucure de increderea publicului. Se poate deci sa fie necesar ca statul sa-i protejeze de acuzatii nefondate” (a se vedea Lešník v. Slovacia, cererea nr. 35640/97, § 54, ECHR 2003 IV). (§ 35)

 

In cauza de fata, Curtea nu este convinsa ca afirmatiile facute de jurnalistul A.S. pot fi considerate pure judecati de valoare. Curtea noteaza ca articolele in cauza contineau acuzatii cu privire la o conduita nelegala si improprie a reclamantei. Astfel, jurnalistul afirma, in special, ca reclamanta, exercitand functia sa de procuror, a abuzat de prerogativele sale si i-a adus lui A.B. acuzatii in mod nelegal. De asemenea, a mai afirmat ca reclamanta a fost implicata in luare de mita si in falsificarea rechizitoriilor cu privire la A.B. Aceste acuzatii reprezinta, in viziunea Curtii, afirmarea unor fapte in legatura cu care instanta nationala de ultim grad nu a solicitat dovezi relevante” (§ 40).

 

Jurnalistul a publicat in articole vizate paragrafe integrale ale plangerilor depuse de cel cercetat la autoritati. In acest context, Curtea a stabilit ca jurnalistul nu s-a disociat clar de opiniile reclamantei A.B. – pe care a citat-o in textele sale – si nu a luat in considerare faptul ca A.B. isi exprima propriile pareri cu privire la justitie, fara sa aiba in spate rapoartele unor institutii (§ 47).

 

Aditional, Curtea a retinut ca „acuzatiile cu privire la presupusele fapte de coruptie si la incompetenta reclamantei sunt de natura grava, pot afecta reclamanta in exercitarea obligatiilor ei si pot prejudicia reputatia ei“. Jurnalistul a publicat in articole paragrafe ale plangerilor depuse de cel cercetat la autoritati fata de conduita procurorului, fara insa a se delimita in mod clar de opiniile acestuia. Curtea a avut in vedere ca plangerile nu reprezentau rapoarte ale unor institutii, ci doar acuzatii ale unei persoane fizice depuse in cadrul unei proceduri administrative.

 

Este interesanta calificarea Curtii data argumentelor instantelor nationale ca articolele vizate ar contine judecati de valoare si nu afirmarea unor fapte. In acest sens, Curtea a retinut ca, desi aceasta distinctie este intr-adevar importanta, trebuie avut in vedere si faptul ca in cazul judecatilor de valoare trebuie sa existe un temei real suficient pentru a le justifica, in caz contrar acestea fiind considerate excesive.

 

In concluzie, CEDO a decis ca “statul a incalcat dreptul la viata privata al doamnei Lavric, prevazut in art. 8 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, prin exonerarea raspunderii unui jurnalist pentru doua articole in care acesta a criticat in termeni excesivi activitatea reclamantei, aducandu-i atingere reputatiei”.

 

Pentru Republica Moldova aceasta speta este deosebit de actuala, deoarece pe parcursul ultimilor ani societatea asista neputincioasa la campanii bine regizate de manipulare a opiniei publice, efectuate sub paravanul libertatii de exprimare. In epoca internetului, presa nu mai este doar a patra putere in stat, cum este considerat in mod traditional. Nu voi exagera daca as califica presa ca o putere distincta, plasata deasupra celorlalte trei puteri, deoarece anume presa influenteaza substantial formarea si conduita celorlalte puteri din stat. Or, mai multa putere implica mai multa responsabilitate.

Alte ştiri despre: