03.07.2019
Vlad Filat despre raportul Kroll 2: "In acest raport va figura si numele meu, deoarece in sentinta mea de condamnare, mi-a fost imputata ilegal suma de 23 milioane de dolari prin intermediul unor companii care nu imi apartin"
Fostul premier, Vlad Filat, prespune ca in raportul Kroll 2 va figura si numele sau, deoarece in sentinta lui de condamnare in baza unui proces inchis, fara expertiza financiar-bancara, fara audierea martorilor, fara garantii elementare ale dreptului la un proces echitabil, proces motivat politic, i-a fost imputata ilegal suma de 23 mln $ prin intermediul unor companii care nu ii apartin, fara a fi identificati beneficiarii reali ai acestor companii si sume.

Vlad FILAT, FOSTUL PREMIER AL REPUBLICII MOLDOVA: "Despre acest raport si despre necesitatea publicarii lui se vorbeste de mult timp.

Asteptarile oamenilor au fost si sunt enorme. Aceste asteptari se datoreaza in primul rand modului in care a fost prezentata aceasta investigatie (inca urmeaza sa vedem daca a fost investigatie sau preluare de informatii din spatiul public, presa, sentinte de condamnare) si a modului in care guvernarea PD-ista a blocat publicarea raportului invocand cele mai stupide argumente.

Pe de alta parte, avem promisiunile facute de politicieni aflati acum la guvernare legate de publicarea acestui raport. Nu in ultimul rand, aceasta nepublicare exercita o presiune enorma asupra procurorilor.

Toate acestea luate la un loc arata clar ca publicarea raportului Kroll 2 este absolut necesara!

In rezultat, toti cei vizati urmeaza sa ofere explicatii si sa clarifice cele publicate in acest raport.

Presupun ca in acest raport va figura si numele meu, deoarece in sentinta mea de condamnare, in baza unui proces inchis, fara expertiza financiar-bancara, fara audierea martorilor, fara garantii elementare ale dreptului la un proces echitabil, proces motivat politic, mi-a fost imputata ilegal suma de 23 mln $ prin intermediul unor companii care nu imi apartin, fara a fi identificati beneficiarii reali ai acestor companii si sume. Pot demonstra ca aceasta suma mi-a fost atribuita ilegal, lucru care de fapt am inceput sa-l fac. Am inaintat 2 revizuiri. In prima cerere de revizuire este vizata suma de 3, 473 514 mln $. Aceasta suma a fost atribuita anterior catre o alta persoana in baza recunoasterii faptei. A doua revizuire tine de compania Rodos Overseas LTD si suma de 7, 008 947 mln $. Am prezentat probe ca nu am nicio legatura cu aceasta companie si ca aceasta suma de bani a ajuns la una din companiile care apartine lui Sor.

O alta cerere de revizuire este finalizata si urmeaza a fi inaintata catre Procuratura, in baza circumstantelor noi care vizeaza suma de 10 483 547 mil $, suma atribuita ilegal prin companii ce nu imi apartin, fapt confirmat de acte oficiale oferite de autoritatile din Romania si Republica Moldova.

Ce tine de diferenta de 3 mln $, aceasta suma tine de companii din zona off–shore, informatie care pana in prezent nu am reusit sa o obtinem, deoarece nu am nicio calitate sau legatura cu aceste companii. Speram ca acum, institutiile statului ne vor oferi sprijinul pentru a obtine informatiile necesare pentru a-mi demonstra nevinovatia.

In concluzie, publicarea Raportului Kroll 2 este absolut necesara pentru a oferi oamenilor informatia la care au dreptul. Si totodata, acest lucru este necesar pentru ca problema acestui raport sa fie scoasa de pe agenda politicii moldovenesti.

Avand speranta ca nu va mai exista presiune politica asupra procurorilor, iar ei nu vor fi nevoiti sa discute despre rapoarte si analize, dar vor efectua actiuni procesuale, pentru ca cei care incalca legea sa raspunda, iar banii sustrasi in urma fraudei bancare sa fie recuperati!"

Sursă:
Articole din aceeasi categorie